Cum arată traseul unei schimbări radicale la 32 de ani

”Orice om îi e frică de schimbare.” Așa ar spune un celebru prim-ministru.

E acea perioadă a anului în care spunem, inevitabil: ”Gata, anul ăsta chiar fac schimbarea (aia pe care o tot amân)!”. Se pare că, anul care a trecut, chiar a fost un an al schimbărilor. Cel puțin din punct de vedere profesional. Lucrurile s-au schimbat când am început, în sfârșit, să fac un bilanț cu mine și să-mi dau seama ce mă reprezintă și ce mă face cu adevărat fericit. N-a fost un an ușor. Și presiunea era mare pentru că aveam o vârstă: “Faci 32 de ani anul acesta, nu mai poți explora, a trecut vremea aia.” Tot rula în mintea mea gândul ăsta de fiecare dată când mă trăznea ideea de tras linie și luat de la capăt. Procesul acesta era la el acasă în ianuarie-februarie, pentru ca în toamnă să mă văd pus pe drumul schimbării, iar finalul de an să mă găsească ca broker de credite la Kiwi Finance.

“Stai, ce? Ce-ai zis? Broker? Păi tu nu … fotografie? Am citit bine?” – mă gândesc că, dacă mă știi mai bine, cam asta gândești citind aceste rânduri. Da, ai citit bine.  

Procesul acestei schimbări (radicale) durează de câțiva ani, doar că 2019 a fost anul în care am început să mă ascult pe mine. A fost un proces condimentat cu provocări, gânduri, frici, entuziasm. Tot tacâmul. Ca o shaorma cu de toate (fără ceapă!). 

Dacă te gândești să faci o schimbare și nu știi cum să începi sau crezi că nu oricine poate, atunci s-ar putea să te ajute să citești mai departe. Și, dacă pe deasupra mai ești și introvertit (hei, fratele tău te salută!), s-ar putea să-ți vină mănușă gândurile de aici. 

Să ne întoarcem la începutul lui 2019. După 5 ani de fotografie de nuntă, am început să-mi pun întrebarea dacă asta e ce-mi doresc să fac în continuare. De ce am pornit pe cont propriu când prietenii mei se angajau și aveau job-uri serioase? De ce fotografia? Ce m-a atras? Cum am început? Eh, sunt multe de zis, poate scriu un articol separat despre asta. Pe scurt, nu a fost vorba despre plăcerea acțiunii propriu-zise. Eram, de fapt, fascinat de tehnică și echipament. Îmi plăcea fotografia, rezultatul final, nu călătoria și anume de a ajunge la acea fotografie.

Au început să mă macine câteva întrebări mai “grele”: Cine sunt eu? Ce simt? Ce vreau sa fac? Si, poate cea mai importantă întrebare: Ce vine dinspre interior înspre exterior și nu invers? Cu timpul și cu exercițiul (ani de terapie experiențială) de a fi conștient de gândurile și emoțiile mele am ajuns la câteva concluzii.

Am nevoie să știu că ceea ce fac contează. Și ajută mai departe.

Ce înseamnă să conteze? Dar ce, fotografia de nuntă nu conta pentru beneficiari? Ba da, dar nu e sensul la care mă gândesc eu acum. Gândul meu este să fac ceva care să-i ajute pe oameni – prin sfaturi/idei/ghidare. Să știu că cineva e mai fericit sau a luat o decizie mai bună pentru el și pentru că drumurile noastre s-au intersectat și am avut și eu un rol acolo. Când am realizat asta, mi-am dat seama că o direcție e să fac cursuri de fotografie în care să pot da mai departe ceea ce știu. Și am făcut asta prin 2016. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut să văd că puteam da mai departe ce știam. Dar parcă nu era suficient.

Putem filozofa mult despre rolul nostru pe lumea asta, despre religii, credință și viața după moarte. Știu că nu există răspuns perfect (ca dovadă multitudinea de discuții în contradictoriu pe acest subiect. Nimeni nu are argumente supreme. Nimeni nu poate demonstra “beyond any doubt” punctul lui de vedere – și nici n-ar trebui). 

E ceva foarte personal și funcționează doar atunci când crezi. Personal, cred că rolul nostru pe acest pământ (sau cel mai bun lucru pe care-l putem face) este de … grădinar. Adică să-i ajuți pe alții să crească, să se dezvolte. 

A doua concluzie: Am nevoie de “flow”.

Ce înseamnă asta? Conform autorului teoriei, Mihály Csíkszentmihályi (stai liniștit, nici eu nu știu să-i pronunț corect numele), conceptul de flow este “starea în care oamenii sunt atât de implicați într-o activitate, încât nimic altceva nu mai pare să conteze. Experiența în sine este atât de plăcută, încât oamenii o vor face cu orice preț, doar de dragul de a o face”. 

 Flow-ul se caracterizează prin: (las în engleză să fie mesajul la prima mână)

  • Merging of action and awareness
  • Intense and focused concentration on the present moment
  • A loss of reflective self-consciousness
  • A sense of personal control or agency over the situation or activity
  • A distortion of temporal experience, one’s subjective experience of time is altered
  • Experience of the activity as intrinsically rewarding, also referred to as autotelic experience

Poate sună complicat și inaccesibil, dar cu siguranță ai fost în această stare, fără să stii că are un nume. Exemplu de situații în care ești în “flow” sau “in the zone”:

Joci fotbal (sau oricare alt sport), Netflix (film, emisiune, documentar), codezi, pictezi, fotografiezi, scrii un articol, te joci un joc video, culegi struguri, rezolvi o problema, citesti o carte.

Exemplele pot continua – repari ceva stricat, asamblezi un PC, faci curat, ai o discutie fascinantă cu un prieten, construiești o casă, gătești. Dupa cum vezi, în “flow” poți fi și atunci când te relaxezi pe canapea (Netflix & chill sau jocuri video) și când muncești. Se aplică și când faci lucruri banale și când faci lucruri complicate.

Când sunt eu în “flow”? Prima oară cand mi-am adresat întrebarea asta, răspunsul n-a fost confortabil pentru mine: jocurile video.

Un amalgam de întrebări îmi treceau prin minte: Dar jocurile video nu sunt, de fapt, o obsesie, un drog? Nu le folosesc ca unealtă ca să uit de eșecurile mele și să scap de lumea care nu ma vrea? Sau chiar îmi plac atât de mult? Dacă da, ce-mi place, de fapt, la ele? Răspunsul la toate întrebările astea era un mix de “da” si “nu”. Da, aveam acea componentă de uitat și cufundat într-o lume în care aveam șansa să fiu erou, să fiu bun. Un nou început (ca atunci când te muți în alt oraș sau altă țară unde nu te știe nimeni. Fresh start. Sau cum e in jocuri: “Game over, start again? YES.”). Dar, pe lângă asta, jocurile au și acea componentă pozitivă de problem-solving, de dezvoltarea unor skill-uri și provocarea continuă (dacă ești curios, îți recomand această carte). În plus, jocurile mai au beneficiul feedback-ului aproape instant. 

Cu timpul, mi-am dat seama că sunt și activități din viața reală care mă duc în starea asta mentală, activități spre care “alunec” natural:

  • Rezolvarea problemelor. Tot procesul de la a identifica sursa reală a problemei, până la găsirea soluției și implementarea ei.
  • Graficele, analizele, calculele și eficientizările. Matematică + economie = love pentru mine. Îmi aduc aminte și acum că trebuia să rezolv grile pentru pregătirea adminterii la ASE, iar eu, băiatul puturos și rebel care n-avea chef de teme cărora oricum nu le vedea sensul (cine stătea să-ți explice ție la ce e bună româna, chimia sau biologia și câte lucruri minunate puteai face cu ele …), stătea frumos închis la el în cameră și mânca pe pâine grilele la economie de zici ca avea examenul în 5 minute.
  • Să construiesc ceva fizic, cu mâinile mele (trăiască LEGO, prietenul cel mai bun al copilăriei mele!).

Să dau și un exemplu: cum am conștientizat că-mi plac graficele și analizele? Am început, prin vară să fac planificarea bugetului pe familie, ce, cât consumăm, unde se duc banii și unde am putea eficientiza felul în care consumăm banii câștigați. De asemenea, trebuia să investim economiile. Depozitul la bancă era exclus. A fost o lună petrecută făcând simulări de bugete, situații de economisire și propunând cum putem economisi și investi lunar pentru a “pune banii să muncească pentru noi” – cum zice americanul. Cheia a fost că, pe parcursul întregului proces am fost conștient de cum mă simt. Mi-am dat seama că-mi place și aș putea să fac asta lejer și de aici a început să se producă schimbarea.

Ce a urmat? Contactul cu persoane din afara cercului meu. Ieșirea din zona de confort. Am început cu grupuri de Facebook unde erau foarte multe persoane pasionate de finanțe personale și investiții. Apoi am intrat în conversații, am adresat întrebări și am răspuns acolo unde aveam ceva de zis. Până în luna august anul acesta când, într-unul dintre grupuri, a fost lansată ideea unei întâlniri față în față, pe discuții de investiții imobiliare. Și atunci a fost “prima mea ieșire într-un grup mare”, în afara grupurilor restrânse de prieteni (ce să faci, povestea oricărui introvertit).

Acolo am realizat că atunci când se discută lucruri care mă interesează brusc nu mai sunt acel introvertit care stă în fundul sălii, așteptând să se termine ora. Au urmat, apoi, și alte întâlniri plus un curs de investiții imobiliare unde aveam s-o cunosc pe Anamaria, Sales manager la Kiwi Finance. Mi-a plăcut prezentarea ei și felul în care gândea nevoia unui credit și cum sfătuia creditul ca investiție. Întâlnirea cu ea m-a făcut să iau în considerare, ideea de a mă angaja. Mie, care eram virulent împotriva a fi angajat și care cunoscusem doar ce înseamnă să fii pe cont propriu și să te lovești singur de toate. Brusc aveam nevoie de apartenență la grup, de a fi parte dintr-o echipă (și asta e ciudat când o spune un introvertit care preferă jocurile video întâlnirilor în oraș).

Revenind la întâlnirea cu Anamaria. Cursul a fost într-o zi de sâmbătă. Luni am hotărât să-i scriu un email pentru a ne vedea și a vorbi despre o posibilă colaborare. Marți email-ul era deja în inbox-ul ei. Miercuri vorbeam la telefon. Joi aveam primul meu interviu de angajare ever (da, la 31 de ani). Cum zice vorba aia înțeleaptă: “Niciodată să nu spui niciodată”. De luni eram angajat într-un birou în care aveam colegi pentru prima dată! 

Am lăsat în urmă fotografia de nuntă și am ales să intru într-un domeniu care combină 2 elemente de care voiam să rămân aproape: investițiile imobiliare și finanțele personale. “Deci ce faci tu acum mai exact?” – te-ai putea întreba. Cum spuneam mai sus, sunt credit broker la Kiwi Finance. E o schimbare mare, știu. Dar îmi place ceea ce fac.

Și? Cum ți se pare viața de angajat?

Știi care e una din cele mai frumoase părți? Nu simt că eu sunt angajat la Kiwi, simt că ei lucrează pentru mine. Da, știu, sună cheesy, dar gândește-te puțin. Experiența mea de până acum a fost așa: Eu, Ștefan, trebuia să am grijă de următoarele: partea administrativă, customer relationship, marketing, vânzări, prestarea serviciului propriu zis, editare, relația cu furnizorii. Noroc cu Denisa că se ocupa de social media că altfel trebuia să o fac tot eu și pe asta. Ah, stai! Asta era valabil și în cazul business-ului cu cabina foto făcut în paralel (unde se mai adăuga și activitatea de print design plus pregătirea soft-ului și rezolvarea bug-urilor apărute). Eram omul bun la toate. Eu centram, eu dădeam cu capul.

La Kiwi nu e așa. Prima zi de lucru a început cam așa: “Dosarul completat îl punem aici, mai departe se ocupă fetele de la procesare. Tu primești pe mail și faci oferta către client.” Wow, nu mă ocup eu de toate? Ce tare! Mă pot concentra pe o singură activitate: relația cu clientul.

O altă parte mișto? Îmi place că-i pot ajuta pe clienții cu care lucrez. Timp economisit, reducerea stresului, găsirea unei variante mai convenabile pentru situația lor financiară sau, pur si simplu, găsirea unei soluții financiare atunci când credeai că nu mai ai niciuna – astea sunt câteva din modurile prin care adaug valoare celor din jur. Și ce e fain e că am reușit să fac asta încă din prima luna de lucrat. Pe scurt, îmi place că fac mai mult din lucrurile care contează pentru mine: rezolv probleme, găsesc soluții, eficientizez, calculez și fac simulări financiare.

Încheiere

Ai ajuns până aici? Wow, ai avut răbdare să citești tot! Îți mulțumesc și îți sunt recunoscător că ți-ai dat din timp pentru a mă cunoaște! Acesta este un prim articol din cele care vor urma. Voi scrie despre planificarea bugetului familiei, despre drumul de la economisire la investiție, despre conștientizarea obiceiurilor financiare și despre schimbarea/ajustarea celor care nu sunt benefice pentru tine, despre creditare, despre… (stai că m-a luat flow-ul). Ce să mai, stai aproape că urmează multe articole care sigur o să-ți fie utile. 

Tu când simți că ești în flow? Hint sau sploiler alert: acolo e cheia spre ceea ce te face fericit.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *